Daca as putea doar sa dispar in mintea ta, dragul meu..sa ma fac mica mica si sa patrund in imensul spatiu din mintea ta. As incepe sa ma plimb si sa incerc sa fac putina curatenie. Sa admir tablourile atarnate pe peretii mov, membranosi si vascularizati. Covorul pe care as merge ar fi carnos, in continua schimbare a texturii, culorii si lungimii, pentru ca te reprezinta. Dar stiu clar ca ar fi foarte prafuit de sperante stinste cu mult timp in urma. Praful ar fi gros si inca virgin. Cu multe atentate de a fi sters, dar inca de nepatruns. Ar fi un praf cu radacini adanci ce trec prin covor, prin ciment, prin temelie, pana in pamant. Ar fi de fapt o planta otravitoare sadita de mult de niste maini reci, o planta care face flori de praf nemuritoare. As cadea in genunchi si mi-as infinge mainile in praf. Pana la cot, pana cand m-as scufunda cu totul. As incerca sa sap si sa patrund cat mai departe. As crede ca am atins radacina, ca pot sa smulg firul fara sa imprastii din venin, dar nu as face decat sa ma mint singura si sa tai din tulpina, ca mai apoi sa creasca iar.
Un etaj mai sus, in camera motoarelor, as vedea o selectie dintre cei mai buni rulmenti. Stralucitori, aurii, slefuiti perfect, invartindu-se intr-un ritm ametitor. O instalatie intr-o exemplara stare de functionare, dar in totala opozitie cu camera de joaca a ideilor. Acolo ideile sunt concepute in pereti, formand mici rotunjimi care se alungesc si tasnesc repede. Sunt create cu o viteza fantastica, de neimaginat, iar majoritatea se nasc prematur. Desi sar din pereti cu iluzia ca vor supravietui si cu incredere in viteza lor de deplasare, multe dintre ele nu fac fata efortului si se prabusesc pentru ca se nasc cu cateva etape inaintea maturizarii complete. Altele, dupa ce cad, se mint singure ca nu vor muri.
Tot spectacolul este vizionat de cele cateva idei care nu mor niciodata. Sunt cele mai mari si cele mai importante. Troneaza fiecare in cate un colt al camerei contribuind la conceperea celorlalte mai mici. Ele dicteaza sensul de rotatie al rulmentilor din camera motoarelor.
Mintea ta, dragul meu, este ca un castel imens si prafuit, dar voloros datorita obiectelor vechi, de colectie, care se gasesc in el. Castelul tau este inconjurat de un sant cu sentimente care a secat de mult. Sentimentele lubrifiau rulmentii, inainte ca mainile reci impreuna cu ideile sa evapore tot ce era in sant si sa le inlocuiasca cu ulei artificial de slaba calitate. In tot tinutul s-a dat stire de groznicele maini care vegheaza la fiecare schimbare din castel. Nici un hidrolog nu a avut curajul sa repare santul. Pentru asta ar fi fost nevoie de o abordare directa cu Consiliul Ideilor ceea ce ar determina lupte seculare, mult sange si in final, tesut cardiac imprastiat violent in afara castelului tau. Cei care au incercat au murit...unii mai devreme, altii au rezistat mai mult decat s-ar fi asteptat cineva. Dar au murit si ei, ca toti ceilalti.
Mereu uit ca nu stii cum arata castelul tau inafara portilor, dar sunt sigura ca ai auzit zvonuri. De ce nu iesi niciodata? Nu, nu...gresesti. Ideile nu iti vor spune vreodata clar ceea ce trebuie sa stii cu adevarat. Te aburesc intr-una ca tu sa le cedezi. Te ademenesc. Si tu le cedezi de fiecare data! Nu vezi ca ti-au distrus si interiorul castelului? Ti-am trimis atatea poze cu castelul tau, scrisori despre castelul tau...in plicuri imense cu leduri luminoase, doar doar sa le citesti. Dar niciodata nu ai vrut sa le deschizi. A trebuit sa imi pun in actiune toti asii din maneca ca sa te fac sa ma asculti, si atunci aveam impresia ca te simteai silit. Nu fi slab si nu te lasa asuprit de idei. Schimba uleiul din camera motoarelor si da-i voie viitorului hidrolog sa te ajute. Coopereaza cu el macar, nu iti va dori decat binele.
Mintea ta, dragul meu, este ca un castel imens si prafuit...De ce nu redecorezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu